Asistenţii medicali care intenţionează să desfăşoare activitate de voluntariat într-o unitate medicală sunt obligaţi să deţină adeverinţa sau certificatul de membru în momentul încheierii contractului.

Trimiteți pe e-mail, o copie după contractul de voluntariat, împreună cu asigurarea de răspundere civilă profesională, în vederea eliberării avizului de liberă practică.

Contractul trebuie să precizeze clar că voluntarul va lucra potrivit pregătirii sale profesionale: asistent medical generalist, asistent medical de farmacie, balneofiziokinetoterapie etc. În cazul în care nu conține asemenea precizări, contractul va fi obligatoriu însoțit de o fișă a postului care să arate pregătirea profesională a voluntarului. După semnarea contractului, voluntarul se va prezenta, pe bază de programare, la sediul OAMGMAMR Ilfov, unde i se va înregistra contractul.

IMPORTANT!

1. Avizul este OBLIGATORIU pentru voluntariat. Pe perioada voluntariatului, activați ca orice alt asistent medical. Nu lucrați fără aviz, riscul este al dumneavoastră!

2. Pentru absolvenții cărora nu li s-a eliberat diploma de licență, adeverința de membru OAMGMAMR Ilfov ține loc de certificat de membru și de aviz de liberă practică, dar nu mai mult de un an de la data absolvirii.

3. Obțineți avizul de liberă practică ÎNAINTE de a începe, efectiv, voluntariatul. Solicitați unității-gazdă eliberarea contractului cu minim 4-5 zile înainte de începerea voluntariatului, pentru înregistrarea documentului la OAMGMAMR și eliberarea avizului. NU se eliberează avize retroactiv.

4. Asigurarea de malpraxis trebuie să acopere integral perioada de voluntariat și să corespundă, ca sumă asigurată, locului de desfășurare a activității: 10.000 de euro pentru unități sanitare cu paturi, UPU, SMURD sau Ambulanță; 4.000 de euro pentru unitățile medicale fără paturi, CMI-uri, laboratoare, clinici stomatologice, de radiologie etc.; 2.000 de euro pentru asistenții medicali de farmacie (circuit deschis), asistenți medicali de igienă și sănătate publică și asistenți medicali care își desfășoară activitatea în institutele de medicină legală.

5. Perioada de voluntariat neînregistrată la OAMGMAMR Ilfov NU este recunoscută ca experienţă profesională.