Ziua Internațională a Asistenților Medicali este sărbătorită în data de 12 mai.
Tema din acest an este „Asistenți medicali împuterniciți salvează vieți”
(Empowered Nurses Save Lives) și pune accent pe sprijinirea acestei profesii.
Mesajul central al ediției din acest an subliniază că rolul asistenților medicali poate fi valorificat pe deplin doar prin sprijin profesional real,
condiții de muncă echitabile și implicarea acestora în procesul decizional din domeniul sănătății.
Tematica este integrată în campania globală „Asistenții noștri. Viitorul nostru” (Our Nurses. Our Future),
prin care Consiliul Internațional al Asistenților Medicali (ICN) evidențiază contribuția esențială a acestei profesii la protejarea sănătății populației și la consolidarea sistemelor medicale.
Asistenții medicali joacă un rol crucial în furnizarea îngrijirii medicale de calitate, oferind sprijin și confort pacienților și familiilor acestora în timpul momentelor dificile.
Vă mulțumim pentru curajul de a fi mereu în prima linie, pentru echilibrul și profesionalismul cu care vă îndepliniți misiunea și pentru impactul profund pe care îl aveți în viața oamenilor.
La mulți ani tuturor asistenților medicali!
Cu deosebită considerație,
FLOREA AURELIA
Comenteaza