Asistenții medicali și directorii de îngrijiri medicale din spitale sunt invitați, de Euro Jobs și Worwag România, la Simpoziul cu tema „Neuropatia diabetică: manifestări, diagnostic, tratament și asistență medicală”, un curs eveniment de formare profesională care se va desfășura în perioada 20-21 aprilie 2023, la Centrul LifeSIM, Str. Odobești nr. 1, Sector 3, București.

 

Abordând managementul modern al piciorului diabetic dintr-o perspectivă multidisciplinară, Dr. George Anton, Director Medical Worwag Pharma, Dr. Luminița Gheorghiu, Director Medical Hartmann România, Dr. Anca Chițu, Hartmann România sau Asistent Șef Alina Elena Ivanovici, lector Euro Jobs vor aduce în discuție rolul fundamental pe care îl are podiatria în gestionarea eficientă a acestei complicații grave a diabetului zaharat și alte teme de interes, între care „Neuropatia Diabetică pe înțelesul tuturor”, „Implică-te și tu. Campania educațională Stand Up for Your Feet!” sau „Rana Diabetică și Ulcerul Diabetic – managementul îngrijirii plăgilor cronice”. 

 

Cursul eveniment este destinat tuturor profesioniștilor din domeniul medical cu preocupări în patologia piciorului diabetic, iar participanții vor beneficia de 18 credite EMC, vor avea acces la cele mai noi abordări medicale pentru neuropatia diabetică, vor avea șansa să asculte cei mai buni experți în domeniu și vor putea implementa cunoștintele acumulate în sălile speciale din cadrul Centrului LifeSIM București.

 

Euro Jobs aduce în premieră conceptul de curs eveniment, o ocazie ideală de a reuni experiența lectorilor Euro Jobs și noile abordări din domeniu, prezentate de către partenerii noștri. Pe lângă cursul în sine, participanții vor putea intra într-un univers complex al informației, vor avea acces la experți renumiți în domeniile vizate și vor avea posibilitatea de a performa într-un spațiu dedicat, folosind infrastructura Centrului LifeSIM București.

 

Detalii despre eveniment și înscrieri: https://euro-jobs.ro/activitatile-eurojobs/cursuri-emc-educatie-medicala-continua/tehnica-ingrijirii-pacientului-cu-diabet-zaharat-buc/